Perfecționism?

Discutam cu o prietenă acum ceva vreme și în cadrul discuției am ajuns la un moment dat să vorbim despre perfecționism. Apoi am ajuns să reflectăm fiecare asupra noastră să vedem în ce măsură ne încadrăm. Eu spuneam că ea este, deoarece cu ceva timp în urmă îmi spunea cum lucra la ceva și mereu o lua de la capăt pentru că nu-i plăcea cum îi iese. Ea, înainte să mă explic s-a apărat spunând că nu este, dar apoi a recunoscut și a condus discuția la perfecționism limitat pe un anumit domeniu.

Știi? în sensul că nu ai nici o treabă în general dar când vine vorba de domeniul respectiv îți pui ambiția și ai pretenții mult mai mari de la tine.. dai tot ce poți până ești mulțumit de tine și de munca ta...sau nu mai ai suficient timp sa o iei de la capăt.

Am meditat apoi asupra mea. Eu nu mă consider perfecționistă. Am doar o conștiință foarte dezvoltată cu rădăcini adânci ce se întind în fiecare colț al ființei mele și încrengături împrăștiate în fiecare celulă.

Atunci când greșesc un lucru, oricât de mărunt, conștiința mea emite impulsuri de remușcări prin acestea în tot corpul și sufletul. Mă cutremur de vinovăție, îmi domină orice gând. Astfel deși mereu spun că o voi lăsa ușor, ajung să trag tare de mine până dispare senzația și sunt mulțumită sau devin relaxată.
Acesta este sentimentul care mă stresează, dar și motivează și ambiționează.
Asta îmi modelează moralitatea.
Asta îmi dictează pașii..