Hello, my dream!

Mă bucur că ceea ce scriu reușește să transmită ce-mi propun. M-am gândit astfel să vă răsfăț cu ceva mai drăguț. Am scris asta acum câteva luni..unii o știu deja. Sper să vă placă! ^_^

*

Seara ne regăsea la el din nou. După câteva ore de povești, muzică și zâmbete.. mă privea râzând și cuvintele lui au pierit brusc. M-am oprit și eu neștiind de ce a încetat din vorbit și uitându-mă la el văd că iar îndreaptă spre mine privirea aceea lungă, profundă și pierdută. M-am înroșit. Vedeam în ochii lui ce gândește și ce simte și m-am întimidat.

 - Ce s-a întamplat?

 - Nimic, mă gândeam..

Nu eram mulțumită de răspuns și de faptul că mă făcea să întreb iar .. așa că  l-am fixat cu privirea ascuțită și l-am întrebat din nou.

 - La ce?

 - Nu pot să cred cât de frumoasă ești.

A spus-o într-un mod atât de fâstâcit, sincer și timid încât parcă mi s-a împiedicat sufletul și s-a împrăștiat prin cameră. Privirea mi s-a transformat  într-una blândă și simțeam cum mă topesc. M-am înroșit și nu știam ce să-i răspund. Și el era rușinat, dar văzându-mă pe mine debusolată, roșie și fără cuvinte parcă prindea curaj. 

        S-a târâit în genunchi pe pat până lângă mine, fără să piardă contactul vizual. A venit atât de aproape încât era prea mult pentru mine în momentul ăla așa că mi-am mutat privirea în jos. Îi simțeam privirea în suflet, iar respirația lui caldă o tăia pe a mea. Mi-a luat tandru o suviță de păr de pe lângă chip, apoi și-a mutat privirea spre gâtul meu. Cu o mișcare blândă mi-a dezvelit ușor umărul.. apoi cu o atingere ușoară { atât de ușoară, parcă se temea să nu mă rănească într-un fel} a început să traseze o linie dinspre obraz, coborând pe gât și lungindu-se pe umăr. Își urmărea mâna în tot timpul acesta. Eu închisesem ochii de când și-a coborât atingerea de pe obraz așa că am simțit-o direct pe suflet. Tremuram.. m-a sărutat pe umăr lung și blând. Am înlemnit pentru o clipă. Mi s-au încălzit urechile. A rămas acolo un moment așa că mi-am trecut mâinile prin părul lui moale și l-am sărutat pe frunte. Și-a ridicat privirea înspre a mea. Sufletele noastre erau conectate și își spuneau calde, șoapte dulci. Nu era nevoie de cuvinte.

Soarele care, până mai înainte se grăbea să apună, poposea parcă acum în dreptul geamului lui, ne veghea cu dragoste și ne îmbrățișa sufletele cu razele lui portocalii.. aceleași raze care fac, ca orice obiect ce le stă în cale să pară viu, care fac carnea să pară ușor transparentă și fragedă, care dă o lumină romantică oricărui chip și încălzește orice suflet..

Am zâmbit, ne-am îmbrățișat prelungit, iar apoi cu mișcări lente ne-am întins și am rămas îmbrățișați ore întregi. Nu era nevoie de mai mult. Sufletul îmi zâmbea, radia, iar inima o lua razna. Fiind îmbrățișați îi auzeam bătăile și știam că și el simte la fel.

Mai târziu m-a condus acasă. Niciodată nu mă lăsa să mă întorc singură, deși stă la 10 minute distanță. Un noapte bună și un pupic pe obraz a fost tot ce a trebuit să mă facă să urc scarile cu un zâmbet larg și radiant.

Am adormit cu el în gând.